(http://users.adam.com.au/bstett/BAgeOfEarth1.htm)

Despre vârsta Pământului

- împotriva creaţionismului ştiinţific fundamentalist -

Titlu original: Şase argumente şi şapte zile

(Investigator, nr. 3, noiembrie 1988)

B M

    Sproul (1980) oferă textul a peste o sută de mituri diferite despre creaţie. De la povestirile triburilor africane şi ale indienilor americani până la textele hinduşilor, chinezilor, polinezienilor, japonezilor, etc. Peste 100 de relatări! Îi întreb pe adepţii creaţionismului ştiinţific: “De ce puneţi numai relatarea biblică despre creaţie împotriva ştiinţei moderne şi nu şi toate celelalte relatări?”

    Răspunsul la această întrebare - ca să-şi merite numele de "ştiinţific" - ar trebui să poată fi verificat prin observaţie sau experiment. Astfel acesta este primul argument al meu: De ce se limitează creaţionismul ştiinţific la o singură relatare despre creaţie?

    Adepţii creaţionismului ştiinţific susţin că planeta Pământ este tânără - în vârstă de numai 6.000 ani. Mulţi alţi comentatori biblici interpretează însă Biblia în aşa fel încât “pământul” poate fi mai vechi decât cele 7 zile din Geneza. O mare discuţie se desfăşoară în jurul verbului “era” din Geneza 1:2. Se afirmă că acesta poate fi redat cu “a devenit”. Textul ar suna în acest caz: “Pământul a devenit fără formă şi gol”. Aceasta ar implica un interval de timp între creaţia iniţială şi începutul celor 7 zile. Argumentele gramaticale pro şi contra lui “era” şi “a devenit” sunt complexe şi par (pentru mine) fără soluţie (Gadsby, 1985).

    Anonimul (1987) prezintă ceea ce ar putea fi un nou argument. El zice că oricine presupune că "pământul" din Geneza 1:1 înseamnă planeta Pământ cu uscatul, calotele glaciare, râurile şi oceanele ei, greşeşte. "Pământul" în Biblie nu include niciodată în sensul lui oceane. "Pământ" înseamnă "uscat" (Gen. 1:9). Geneza 1:1 ne spune deci că planeta Pământ avea la acel timp "pământ", adică "uscat". Cele câteva versete ulterioare ne prezintă apoi planeta acoperită cu apă. Aceasta sugerează că "pământul", "uscatul" iniţial, nu doar "era", ci de asemenea "a devenit" "fără formă şi gol”. Anonimul presupune că acel "uscat" antic era locuit şi a devenit "gol" sau lipsit de viaţă. Iov 38:8 ar putea fi un indiciu despre originea apei care a făcut "gol" pământul de odinioară. Astfel acesta este al doilea argument al meu - că Biblia sugerează că planeta este mai veche de începutul celor 7 zile.

    "Teoria intervalului" de timp între Geneza 1:1 şi 1:2 (şi probabil între 1:2 şi 1:3) implică moarte şi suferinţă în regnul animal cu mult înainte de viaţa lui Adam. Adepţii creaţionismului ştiinţific citează Romani 5:12: “Printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor”. Argumentul este că moartea a început cu Adam şi astfel nu putea exista nici un "interval" în Geneza 1:1-1:2 în care animalele să fi trăit şi să fi murit într-o lume anterioară omului. Cred însă că Romani 5 se referă în mod clar la intrarea morţii între oameni - nu între insecte, plante, etc.

    Adepţii creaţionismului ştiinţific citează apoi Romani 8:18-25 pentru a arăta că nu era moarte, distrugere sau corupţie înaintea de rebeliunea lui Adam:

"De asemenea şi creaţia aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Căci creaţia a fost supusă deşertăciunii, nu de voie, ci din cauza celui ce a supus-o, cu nădejdea însă că însăşi creaţia va fi eliberată din robia, în libertatea slavei copiilor lui Dumnezeu".

    Nici chiar furnicile nu mureau la început, susţin adepţii creaţionismului ştiinţific (Ram, 1987). Romani 8 poate fi înţeles însă şi în alt fel. Spanner (1987) este de acord că “creaţia” din Romani 8 se referă la toată viaţa animală. El adaugă însă că "creaţia" a fost supusă "deşertăciunii", adică morţii, chiar de la începutul ei înainte de "intervalul" din Geneza 1:1-1:2. Mecanismele biologice n-au fost substanţial diferite atunci de ceea ce vedem astăzi. O altă interpretare a lui Romani 8:18-25 este că "creaţia" din acel pasaj n-are nimic de-a face cu animalele. Atât Spanner cât şi adepţii creaţionismului ştiinţific interpretează greşit Romani 8. "Creaţia" din Romani 8 se referă la oameni şi societatea omenească. "A aştepta cu o dorinţă înfocată" este ceva tipic fiinţelor inteligente, şi nu furnicilor. Iar când textul spune că creaţia va obţine "libertatea slavei copiilor lui Dumnezeu" ideea este de restul societăţii omeneşti în comparaţie cu creştinii care obţin mai întâi acea "libertate". Al treilea argument al meu este deci că credinţa în existenţa morţii înainte de Adam şi de asemenea înainte de cele 7 zile este în concordanţă cu Biblia.

    Cât de lungă a fost fiecare din cele 7 zile? Geneza 1:9 spune: "Să se strângă la un loc apele...". Curgerea apelor mii de kilometri de la centrul unui continent "la un loc" cere mai mult de 24 ore. Geneza 1:11 şi 1:24 spune: "Şi aşa a fost". Ce a fost "aşa"? Aceasta: "Plante care fac sămânţă, pomi roditori care fac rod după specia lor... să se înmulţească şi păsările pe pământ".

    Asemenea evenimente iau mai mult de 24 ore. Al patrulea argument al meu este că Geneza nu este împotriva zilelor "lungi", nelimitate la 24 ore.

    Creaţionismul ştiinţific îşi imaginează un Potop (al lui Noe) global care a depozitat în 40 de zile întreaga coloană geologică de fosile despre care geologii învaţă că a fost depusă în decurs de 3 sau 4 miliarde de ani. Criticii evidenţiază că dacă a căzut suficientă apă pentru a ridica nivelul oceanului planetar cu mii de metri, energia eliberată ar fi ridicat temperatura atmosferei cu 3000 grade Celsius. În plus, mai este problema hranei animalelor după părăsirea corăbiei lui Noe. Ne aşteptăm ca tot uscatul să fi fost acoperit cu nămol şi sare după un asemenea potop. Mulţi credincioşi care acceptă Biblia cu seriozitate privesc ca urmare Potopul lui Noe ca pe cel mai mare dintre toate potopurile locale. Ploi tropicale torenţiale, asociate probabil cu cutremure şi valuri seismice în Oceanul Indian au dus la inundarea a suprafeţe întinse din Orientul Mijlociu (Spanner, 1987). Al cincilea argument al meu este că Potopul lui Noe a fost cel mai mare potop din experienţa umană, dar n-a fost atât de mare încât să acopere mulţii Himalaia. Rezultă că straturile fosile au puţină legătură cu Potopul lui Noe şi acestea pot constitui dovezi ale faptului că Pământul este mai vechi de 6.000 ani.

    Impacturile meteoritice implică de asemenea că pământul este mai vechi şi Potopul lui Noe local. În urmă cu 600 milioane de ani (după metodele de datare ştiinţifice) un meteorit cu diametrul de 4 km a creat un crater de peste 30 km diametru şi 3 km adâncime la Lake Acraman în Australia de Sud. Explozia a fost egală ca putere cu detonarea simultană a tuturor arsenalelor nucleare ale lumii. Mii de bolovani au fost aruncaţi la sute de kilometri şi pot fi găsiţi în Flinders Ranges (Childs, 1986).

    Dacă acesta şi alte impacturi meteoritice au avut loc înainte de Potopul lui Noe - presupunând că Potopul a fost atât de mare încât să creeze întreaga coloană de straturi geologice - ne-am aştepta ca dovezile impacturilor să fie măturate sau acoperite. Alternativa, dacă un impact asemenea celui de la Acraman s-a petrecut cu numai 4.000 de ani în urmă şi după Potopul lui Noe, atunci incendiile planetare şi furtunile cu viteze de mii de kilometri pe oră, urmate de efectul de "iarnă nucleară", i-ar fi luat acestei planete mii de ani pentru refacere. Ar fi existat consemnări istorice. Faptele, însă, arată că urmele fizice ale impactului de la Acraman (şi ale altora) n-au fost şterse aşa cum ar fi fost cazul într-un potop mondial. Nici nu avem consemnări istorice care să descrie efectele unui asemenea impact. Această stare de fapt corespunde următorului scenariu:
    (1) Ultimul mare impact meteoritic s-a produs înainte să existe oameni (care să scrie despre el);
    (2) Potopul lui Noe n-a fost atât de mare încât să afecteze serios Australia.

    Un argument similar poate fi adus în legătură cu gheţarii din erele glaciare. Este clar că s-au format gheţari de mărimi continentale (John, 1979). Dacă aceştia au apărut înainte de Potopul lui Noe - şi dacă Potopul lui Noe a fost atât de mare încât să depoziteze toate formaţiunile geologice - toate dovezile erelor glaciare ar fi fost şterse. Alternativa, dacă Potopul lui Noe a fost global şi numai cu 4.500 de ani în urmă, şi erele glaciare au survenit după aceea, atunci nu a fost suficient timp să se formeze şi să se topească gheţarii continentali de gheaţă, să avanseze şi să se retragă de patru ori.

    Al şaselea argument al meu este deci: Impactul meteoriţilor şi erele glaciare implică o vârstă mult mai mare de 6000 de ani a Pământului, iar Potopul lui Noe a fost un mare potop local care a avut loc la mult timp după orice impact meteoritic major şi la mult timp după înaintările majore ale gheţarilor.

    Dacă numai unele din aceste şase puncte ale mele ar fi valabile, atunci creaţionismul ştiinţific trebuie, fie să-şi lărgească perspectiva, fie să înceteze să se mai numească "ştiinţific".

---------------------------

Anonymous 1987 God Versus All Skeptics. Carol Summers Press.
Childs, K. 1986 The Day The Earth Shook. Advertiser July 22 p.11
Gasby, W. P. 1985 A Closer Look at Genesis 1:1-2. Ex Nihilo Vol 7 No. 4 pp. 30-31
Ham, K. 1987 Genesis And Evolution Don’t Mix. Ex Nihilo Vol 9 No. 1 pp. 32-34
John, B. S. 1979 The Winters of the World. Jacaranda.
Spanner, D. 1987 Biblical Creation and the Theory of Evolution. Paternoster.

Materialul de mai sus este parte a unei dezbateri despre vârsta Pământului cu participarea a cinci scriitori:

    1 Allan A. Lang (Chimist industrial)
    2 Carl Wieland (Creation Science Foundation)
    3 B M
    4 Barry Price (Profesor de ştiinţă la St Augustus High School, Sydney)
    5 Comentarii transcrise ale lui Stephen J. Gould

Dezbaterea completă se găseşte la www.users.adam.com.au/bstett/BAgeOfEarth1.htm.

____________

Materialele găzduite la această rubrică sunt publicate sub permisiune.

Afirmaţiile din fiecare articol reprezintă punctul de vedere al autorului lui.